Votul pentru membrii consiliului colegiului teritorial și reprezentanții în Adunarea generală națională va fi exprimat în perioada 20-21 septembrie 2024 pentru turul I, respectiv în perioada 4-5 octombrie 2024 pentru turul II, timp de 2 zile consecutiv.
Alegerea organelor de conducere și control ale colegiilor teritoriale și ale Colegiului Medicilor din România (CMR) se va realiza prin exprimarea votului fizic – la sediu Colegiului Medicilor din Județul Mureș și electronic, prin Aplicația Medicului, pe care o puteți accesa potrivit detaliilor regăsite aici.
Descarcă Aplicația medicului pentru a vota online
Aplicația medicului
Mai jos, detaliile necesare privind Instalarea/Utilizarea aplicaţiei medicului:
Instalarea/Utilizarea aplicaţiei medicului va necesita parcurgerea următorilor paşi:
a) descărcarea aplicaţiei pe telefonul mobil (iOS & Android);
b) înregistrarea utilizatorului (crearea contului de utilizator pe baza informaţiilor înregistrate şi verificate din baza de date a Colegiului Medicilor din România);
c) autentificarea utilizatorului (cu nume de utilizator şi parolă).
Instalarea aplicaţiei medicului se va face prealabil desfăşurării procesului electoral, pentru a permite derularea procedurilor de actualizare a datelor medicului.
Accesul la votul electronic se va face EXCLUSIV pe telefonul mobil, prin Aplicația Medicului. Pentru suport tehnic, vă punem la dispoziție adresa de e-mail: app-medic.suport@cmr.ro